The Ultimate Blackout.

Pana in ziua de astazi credeam ca stiu ce e acela un blackout... in general situatia in care ajungi atat de wasted incat nu iti aduci aminte ce ai facut pana sa te trezesti intr-un loc unde nu stii cum ai ajuns. Pana acum... cam asta ar fi definitia mea, insa astazi am cunoscut o persoana care mi-a intrecut toate fanteziile in materie de blackout-uri. Imagineaza-ti ca te afli intr-un club din Germania. La un moment dat scoti din buzunar o rola de foite din celuloza, un set de filtre Blackleaf si un grinder plin cu K2. Asezi intr-o maniera eleganta faramele de substanta activa... in sir indian, dupa care lipesti foita cu un betisot cu vata in varf inmuiat in {insert here nume alcool preferat}, pentru ca asa fac oamenii care se respecta. Asa a inceput povestea persoanei respective... momentan, nimic iesit din comun... dar toate astea s-au schimbat in momentul in care personajul principal s-a trezit a doua zi in Dubai fara nici un ban si nestiind cum a ajuns acolo. In momentul asta eu m-as intreba: "Oare cum si-a luat bilet de avion si oare cum nu l-a observat nimeni ca fiind intr-o stare avansata de buna dispozitie dupa ce a trecut de terminal?". Bineinteles ca presupun ca a plecat cu avionul din moment ce drumul este foarte lung iar el a ajuns la destinatie in timp oarecum putin. Partea cea mai interesanta este ca aceasta persoana, ajungand in Dubai fara bani, a trebuit sa munceasca acolo un an ca sa stranga bani de avion inapoi in Romania. Acum... citind toate astea... chiar crezi ca te-ai facut praf vreodata?

People I hate.

In principiu exista foarte multe genuri de persoane pe care nu le tolerez... si cand zic asta ma refer la faptul ca in cazul in care am o parere buna despre cineva si se afla intr-una dintre situatiile pe care o sa le mentionez in continuare... din punctul meu de vedere, isi pierde un procentaj din credibilitate... irevocabil si ireversibil. In alta ordine de idei, acest post o sa fie mereu in faza de draft pentru ca intotdeauna se vor gasi persoane si situatii care sa il alimenteze asa ca o sa fiu nevoit sa mai sar cu cate un edit din cand in cand. O sa incep acum... inainte sa citesti mai departe trebuie sa mentionez ca exista o mare sansa ca si tu sa te afli printre aceste persoane: 1) Nu suport oamenii care stationeaza pe partea stanga a scarilor rulante de la metrou, mai ales in cazul in care nu este nimeni in fata lor. 2) Urasc in mod special oamenii care au zero atentie distributiva. Atunci cand doi dintre acesti oameni se angajeaza intr-o discutie intre ei e ca si cum intra intr-o transa din care nu pot sa iasa decat atunci cand raman fara subiecte de conversatie... pe toata durata transei sunt detasati total de orice factor exterior, cum ar fi alti oameni care incearca sa ii faca atenti. Acest gen de oameni mi se par atat de inapti incat in curand, probabil, or sa ajunga in stadiul in care nu or sa poata sa mearga pe strada si sa mestece guma in acelasi timp. 3) Mi se par ridicoli oamenii care nu stiu diferenta dintre o punga, o plasa si o sacosa. 4) Nu agreez persoanele care folosesc cuvinte ca si "blugi", "adidasi" si asa mai departe. 5) Nu tolerez pe cei care isi platesc absolut toate facturile la banca si in aceeasi ordine de idei, pe cei care ajung la ghiseu cu actele necompletate in timp ce in spatele lor e coada. 6) Aici urmeaza o categorie in care se incadreaza 99% din persoanele pe care le cunosc. Nu imi place atunci cand oamenii folosesc "sh", "tz", "j" in loc de "ş" and so on and so forth. In aceasta categorie mai intra si oamenii care nu incep propozitiile cu litera majuscula si care nu folosesc semne de punctuatie, nici macar "." la sfarsit de fraza. In general ma refer la acele persoane care nu respecta vocabularul, ortografia si gramatica limbii romane. 7) Urasc sincer persoanle care nu inapoiaza banii imprumutati sau un general pe cei care nu se tin de promisiuni, oricare ar fi acelea. Aici intra si cei care spun ca ajung undeva la o anumita ora si care ori intarzie ori te suna sa te anunte ca nu mai vin dupa ce tu ai ajuns deja. 8) Sub acest subpunct intra o categorie de oameni pe care nu ii suport dar de asemenea nu ii inteleg si ma refer la cei care au ticul acela nervos prin care bat repede din picior. Urasc sa ma ating de o persoana de genul asta atunci cand se manifesta. TO BE CONTINUED...

Scarface - The Sequel.

Today I got really wasted at work, and by really wasted I mean... extremely fucking wasted... and I had a revelation: Why, after 25 years, there is no Scarface 2? My brain pogo-sticked from one idea to another like a kangaroo on crack and I started thinking about the fact that Tony already became the kingpin of the town... what was he going to do next, team up with The Brain and try to take over the world? It was not until all of this useless thoughts that belong in the hypothalamus trash can alongside the dopamine residue consumed that I figured out the fact that Tony Montana dies at the end of the movie. "Hmm..." I said, "I guest this is why Scarface 2 was never in production."... but after a couple of seconds I started thinking "But what if it was? And what if it was so bad that it was never released?". What if Scarface 2 would have had one of the following storylines: 1) Tony Montana rises from the dead and starts to kill people in their dreams while kidnapping and murdering little children to bathe in their blood with the purpose of bringing Lucifer to Earth through a mirror. 2) Tony Montana was actually a robot sent from the future by a company that wanted to get the entire humankind high and he actually didn't die, he just got his exterior damaged... and by exterior I mean the thing that we call skin... which in his case was a mix of lemon juice and latex. The conclusion to all of this is that Scarface 2 was never released because nobody wants to see a middle age drug lord as a rotting undead with a cleaver or as a pile of nanotechnology with half of his face ripped off revealing a stainless steel skeleton with a blinking red eye.

Un indiciu superior.

Din cate stiu, fiecare persoana are un semn care sa ii indice faptul ca s-a imbatat crunt. La unii, acest indiciu este faptul ca merg stamb si haotic... gen, mersul din cadere... acela cand mergi din ce in ce mai repede ca sa nu cazi in fata. Alte persoane se trezesc cu vanatai, zgarieturi si taieturi pe cand altii se trezesc cu vreo grasa\urata\persoana de acelasi sex... in pat. La mine indiciul este simplu si, consider eu, superior: Pachetul de tigari este rupt si arata de parca ar fi fost flancul supranumit "Operatiunea Scut Uman" in Al Doilea Razboi Mondial din buzunarul meu... contra telefonului meu nazist si brichetei mele comuniste.

Ea.

S-a intamplat sa aud de curand o piesa care m-a facut sa ma gandesc la anumite chestii. Versurile sunau ceva de genul: "Si mai am o singura dorinta \ Vreau o femeie de unica folosinta.". Cum ziceam... anumite chestii... unul dintre ele fiind urmatorul: Oarecum, pana acum, am avut numai femei de unica folosinta... asta nu inseamna neaparat pentru o singura seara... ci doar ca le-am folosit intr-un scop unic... sex. Gandindu-ma la asta nu pot decat sa spun ca acum e momentul in care chiar vreau sa tin la cineva... sa iubesc chiar. Vreau sa am o fata careia sa nu trebuiasca sa ii chem taxi la 5 dimineata, pe care sa o sun cu placere ca sa o intreb ce mai face si ce a mai facut, pentru care sa pot sa ii tin poseta in momentul in care intra intr-o camera de proba, careia sa ii spun parola de la mail fara sa imi fac griji... cea care nu a fost prima dar care o sa fie ultima. As vrea ca aceasta sa fie ea... dar oare ea vrea asta?

Cea care ar fi trebuit sa fie ultima.

In noaptea asta eram in club si, ca orice om cu capul pe umeri care are viata de noapte am inceput sa beau. Trebuie sa precizez ca inainte sa ajung in club am avut o revelatie care s-a facut verde la fata in momentul in care am fumat-o. Am avut doua astfel de revelatii. Revin la partea cu clubul: La un moment dat mi-am dat seama ca nu mai pot sa beau pentru ca altfel iar nu o sa imi aduc aminte ce am facut si probabil iar o sa ma trezesc cu vreun jalon in dus sau cu vreun scaun care nu e al meu in living. Acesta era punctul in care am avut de facut o alegere... de luat o decizie... sau cum se mai zice: "Sa mai iau o sticla de Tequila, sau nu?". Evident... am mai luat una... imi place sa imi testez limitele de fiecare data cand am ocazia.

Un sunet natural.

Stiti brichetele BIC Maxi? In cazul in care nu... la astea ma refer. Ca sa pot sa continui acest post trebuie sa mentionez faptul ca sunt fericitul posesor al unei brichete Zippo. Ideea este urmatoarea: Mie imi place foarte mult sunetul pe care il face o bricheta BIC Maxi atunci cand este aprinsa... prin comparatie, Zippo e un Porsche al brichetelor... elegant, rafinat, exclusiv... insa BIC Maxi e ca un Dodge Charger, ca un Harley Davidson al brichetelor care tuna si fulgera. Iubesc acel sunet atat de mult incat mi l-as pune ca ringtone.

Sadist.

Intotdeauna am fost in control in relatiile mele... sau, ma rog, cum se numesc chestiile alea cand cineva tine la tine. I never cared about my... cum ar zice unii, significant other si mergeam pe principiul "Nu iti face iluzii, de asta ma ocup eu.". Acum e partea in care ma gandesc ca sunt intr-o piesa de teatru iar naratorul spune cu un zambet meschin pe buze: "But little did he know.". Ideea e ca am cunoscut-o pe... ea. Ea este intr-o oarecare masura la fel ca mine in privinta pe care am mentionat-o mai sus, probabil de asta am ajuns sa tin la ea... sa o iubesc chiar, lucru care m-a pus in postura acelor (in)significant others de care vorbeam. She doesn't care about me, she ignores me and she gives me false hopes... but, as fucked up as it may seem, I love that... I love to lose control.

Natura umana.

La un moment dat in viata mea am calatorit cu metroul dinspre locatia Gara de Nord spre destinatia Crangasi... ceea ce urmeaza este o explicatie logica si pur stiintifica pentru o observatie impartiala: Ceasul ma avertiza ca era o ora tarzie pentru o persoana diurna si metroul era oarecum gol. In acelasi vagon ca si mine existau proba A si proba B. Proba A: O femeie de origine rroma imbracata in traditionala sorcova textila, purtand cercei de aur dupa modelul celor mai rafinati covrigi si incaltata in cizme de cauciuc. Proba B: Un cetatean minor de aceeasi origine defavorizata cromatic... subiectul a decis sa ramana anonim asa ca o sa ii spunem Puradel. Puradel se situeaza in intervalul de varsta 6-8 ani. Proba A si proba B se aflau in metrou la momentul imbarcarii mele, motiv pentru care i-am si remarcat in scurt timp. Subiectul Puradel era intr-o stare avansata de frenezie care se materializa prin faptul ca alerga intre cele doua bare amplasate vertical in vagon. In momentul in care ajungea la una dintre ele se prindea folosind mana stanga si se invartea in jurul ei pana in momentul in care ametea si isi pierdea echilibrul, apoi se lua cu mainile de cap intr-o maniera confuza dar cu zambetul pe buze si se indrepta in fuga spre stalpul celalalt unde repeta ritualul. Atunci am avut o revelatie: "Daca pana si unui copil de 6 spre 8 ani, care nu are inca definitia de droguri, ii face placere sa se simta ametit, atunci inseamna ca dorinta pentru senzatia de high este in natura umana din nastere... in cromozomi, in codul genetic.". Daca ai dubii in privinta asta... da-mi si mie.

Articole vestimentare inferioare.

Nu am putut niciodata sa inteleg de ce lumea, atunci cand se refera la jeansi, foloseste (nu e nici o eroare gramaticala aici) cuvantul "Blugi". S-a mai dus o sticla de vin si cred ca undeva la fundul ei se afla raspunsul... pe care o sa il impartasesc cu toti cei care citesc acest post: Acest tip de articol vestimentar, in chintesenta lui, este de culoare albastra... de unde, logic oarecum, si numele de "Blue Jeans". Daca deja nu v-ati dat seama, romani fiind am ajuns de la acest nume la transcrierea pur fonetica... care, culmea, mai este si prescurtata. Aceasta situatie se aseamana cu cele in care nefericitul "Mouse" a ajuns sa fie "Maus" iar cuvantul "Site" a ajuns sa fie "Sait". Mda... traiasca DOOM-ul. Sunt curios, daca romanii si-ar da seama macar de jumatate din gresela oare ar fi existat termenii de "Bleacgi" sau "Gringi"?

Fructe Coapte.

Mergeam intr-o random zi pe strada si la un moment dat ajung la o trecere de pietoni unde ma gandesc sa imi aprind o tigara. Am scos una din pachetul de Pall Mall Lights colorat elegant in albastru si o situez precis intre buze dupa care dau sa scot bricheta din buzunarul ala mic de la pantaloni pe care de obicei nimeni nu il foloseste pentru nimic. In timp ce faceam asta m-am asigurat daca vine vreo masina pentru ca mi se pare oarecum ironic sa mori pe trecerea de pietoni. In timp ce ma uitam stanga-dreapta intr-un mod iterativ am observat un panou publicitar pe care scria ceva de genul "Beti sucul nostru care e facut din cele mai bune fructe coapte."... am stat putin... m-am gandit... si prima chestie care mi-a trecut prin minte a fost urmatoarea: "Stai putin, ei le coc... nu le storc?".

Schnitzeleinen.

Poate la inceput termenul de "Schnitzeleinen" nu are nici un sens insa toate au o logica... la timpul lor. Explicatia este urmatoarea: gandeste-te astfel: tu esti: O bacterie intr-o meduza, iar meduza fiind atat de mare in comparatie cu o bacterie... reprezinta tot Universul tau. Daca reusesti sa iti imaginezi asta inseamna ca pana acum e bine. O meduza fiind un corp gelatinos reprezinta pentru o bacterie un Univers amaterial, in care nu exista planete, sori, constelatii si asa mai departe... ceea ce inseamna ca prin ochii unei bacterii nu se vede decat o mare Aurora Boreala, deoarece meduzele au acea proprietate de a reflecta lumina intr-un mod ciudat. Mai departe... o meduza are o forma oarecum semisferica, ceea ce inseamna ca are... pe langa axa, poli, polare si unghiuri sferice... si o lungime a bazei calotei sferice... care evident are forma unui cerc. Acest cerc este interpretat de bacteria despre care vorbeam mai devreme ca si linia orizontului Universului in care traieste. Ei bine... aceasta este Schnitzeleinen. Cum am zis... toate au o logica la timpul lor.

2 Grade BC.

Astazi pana la o anumita ora am fost la vin cu niste prietene. Au trecut orele si am decis sa plecam intr-un final, mai mult fortati de domnisoara cu halat de whatever care a venit prin surprindere si ne-a anuntat ca se ia ultima comanda. In drum spre urmatoarea locatie mi s-a facut foarte frig... probabil prin prisma faptul ca afara era exagerat de frig. In timp ce tremuram mi-am dat seama ca frigul e doar o senzatie, adica un complex de impulsuri electrice care sunt dirijate prin organism catre creier. Daca acest creier face parte din organismul meu, de ce ii permite sa simta senzatia de frig? Nu aici vroiam sa ajung. Aici: O senzatie poate sa fie intrerupta sau ignorata total, exact ca atunci cand vezi o tipa foarte frumoasa pe strada si zici "Ce as fute-o!" dar cand a trecut si cand unghiul campului de vedere s-a transformat in unghi mort deja ai si uitat ca ai vazut-o si cum arata. In aceeasi ordine de idei, frigul fiind tot o senzatie, mi-am dat seama ca poate fi ignorat cumva, exact ca si durerea din cerul gurii care daca nu ai mai atinge-o cu limba ar trece. Long story short: mi-am dat seama cum sa fac astfel incat sa nu imi mai fie frig... relax muscular total. Atunci cand te lasi in voia temperaturii si nu te mai incordezi ca sa faci arderi interne... atunci trece. Fix... ignora-l si va pleca singur.

SC Razboi Cu Realitatea SRL.

Daca as merge pe strada si m-as duce la o persona oarecare si i-as zice: "Prietene, pe tine te cheama Mihai.", si chiar l-ar cheam Mihai, ei bine... asta ar fi o coincidenta. Coincidentele sunt de mai multe feluri: minore ca atunci cand apesi butonul de la lift in acelasi timp cu tanara domnisoara care se afla langa tine, predictibile ca atunci cand doua echipe de orice sport, bune fiind ambele, termina la egalitate, stresante ca atunci cand cheltui toti banii si energia pe o tipa in club ca mai apoi sa ii vina ciclul fix cand ajungeti acasa... si asa mai departe. O intreaga varietate la care ai putea sa pui cartofi natur pe langa pentru un bufet complet de situatii care se intersecteaza. Coincidenta care m-a fortat sa scriu chestia asta e urmatoarea: Sunt foarte pretentios la dealeri, la primul semn de ars aiurea ma retrag... ceea ce e ok, e bine sa ai niste filtre puternice in domeniul asta. In momentul de fata dealerii mei sunt echivalentul magazinelor Metro, Cora sau Carrefour, nu nonstop-ul de la coltul blocului... gen, poti sa te duci la cumparaturi cu caruciorul nu cu "punga de un leu" in denumirea ei comunista. Aceste magazine au o oferta bogata: au Guiness si Chimay nu doar Ciuc si Bergenbier, au zahar cubic si brun nu doar cristale traditionale, au Provolone, Cheddar si Gouda nu doar telemea... and so on and so forth... tabelul lui Mendeleev deservind pe post de meniu. Asta se intampla pentru ca acesti oameni inteleg conceptul de Cerere-Oferta. Sa revin la coincidenta mea. Saptamana asta am fumat foarte mult... ca sa fumezi mult trebuie sa si ai mult, ceea ce este logic pentru ca nu poti sa fumezi ceea ce nu ai, ideea e ca in fiecare seara m-am intalnit cu dealer-ul meu... daca o sa fac asta destul de des cred ca o sa inceapa sa imi zica cum o mai duce pe acasa si ce supa la plic i-a mai facut persoana supranumita generic "mama". In orice caz, la un punct anume mi s-a cam luat sa fumez si parca imi treceau prin cap niste bancnote de 1 RON infasurate elegant intr-o forma primitiva de cilindru cu diametrul aproximativ egal cu cel al narilor mele, asa ca dau... cum s-ar spune... telefonul, nu orice telefon... but The Phonecall. Scurt: "Unde esti, in cat timp ne vedem?". Problema acum s-a materializat in faptul ca mai eram cu un numar de persoane care nu imi impartasesc placerile provenite din evaporare si se rezuma doar la fumat. Bine... atunci dau un al doilea "The Phonecall" catre alta persoana cu o selectie de produse mai verzi, pentru ca la mine aceste persoane sunt specializate, fiecare cu produsele lui asupra carora au exclusivitate. Acum... ca sa imi intelegi povestea... imagineaza-ti un ceas diform care trece de la ora 20:00 la ora 21:30 destul de aritmic iar pe fundal se aude piesa de la emisiunea "Stii si castigi."... adica asta . Pe la 21:30 ma intalnesc cu persoana respectiva, dam salutul initial prin care se efectueaza subtil livrarea produselor, facem putin small talk iar apoi salutul final prin care se efectueaza plata... la fel de subtil. Tranzactie completa. Fiecare cu drumul lui, cand de odata... aici se petrece coincidenta... ne intoarcem amandoi din drum si ne punem fata in fata fix ca intr-un shootout din vestul salbatic si zicem simultan: "Bai, tu (Eu)ai/(El)vrei cumva ketamina?".

Paranoia Maxima.

Pe tine te sperie ceva? Orice ai zice sunt sigur ca da... oricine ai fi. Fricile mele sunt in numar de doua... o sa le impartasesc cu tine... oricine ai fi:
1) Eu nu visez foarte des, de fapt daca stau putin si ma gandesc visez chiar extrem de rar, dar... am visat odata, nu mai stiu exact in ce stadiu de depravare eram, urmatoarea chestie: In fata ceata, in spate ceata, sub mine ceata... in principiu peste tot ceata. In ceata respectiva se afla o sfoara de echilibristica... din aia pe care merg la inaltime piticii aia la circ si de pe care nu trebuie sa pice. Diferenta o face faptul ca ei au dedesupt o plasa de siguranta... in visul respectiv nu am avut luxul de a sti ce se afla sub mine. In orice caz, daca nu e deja evident, ma aflam pozitionat, din toate coordonatele spatio-temporare posibile, tocmai pe acea sfoara. La circ, piticii aia au un bat cu care isi tin echilibrul... ei bine, aveam si eu o chestie asemanatoare, era o bara metalica destul de lunga care avea in capete doua cupe oarecum plate... ca niste platouri mai degraba, rotunde si mari in diametru, fix ca niste farfurii de felul doi dar mai mari. Pe unul dintre acele platouri se afla un munte de sare... munte la modul... hmm... ca si forma, nu ma refer la un bloc solid de sare, din contra era chiar foarte fina. Aici incepe paranoia: Eu trebuia, nu stiu de ce si nu stiu pentru cine, sa iau fiecare fir de sare si sa il pun in platoul celalalt. Daca asta nu e destul, trebuia sa le si numar si sa imi si mentin echilibrul in tot timpul asta. Dupa ce terminam... trebuia sa fac asta iar... si iar... si iar. Cand m-am trezit a doua zi am fost cel mai fericit om in viata.
2) Asta este o chestie foarte complexa care imi ridica parul de pe maini de fiecare data cand ma gandesc la ea. Este cea mai mare paranoia a mea de la supa primordiala pana la PlayStation 12. Totul are legatura cu incapabilitatea nostra, ca si oameni, de a intelege. Eu ma gandesc foarte des: "Oare ce este Universul si ce suntem noi?". Sa zicem ca exista un Univers, iar in acest Univers se gaseste o planeta, pe aceasta planeta exista un obiect care este format din materie, materia respectiva este compusa din atomi care la randul lor se impart in cele mai elementare "piese de Lego" si anume electroni, protoni si neutroni. Gandeste-te astfel: Unul dintre acei electroni, protoni sau neutroni este Universul nostru, atat de mic comparativ cu lumea initiala incat timpul decurge asimetric... gen o secunda in Univerul initial este echivalent cu miliarde de ani asa cum ii stim noi. Acum devine si mai interesant: Cum ar fi daca si Universul initial ar fi in aceeasi situatie? Adica sa faca parte de asemenea dintr-un alt Univers mult mai mare. Totul e o lume... intr-o lume... intr-o lume. Dar nu se opreste aici, gandeste-te ca un atom nu are un singur electron, proton sau neutron, si un obiect nu are un singur atom, si o lume nu are un singur obiect. Asta e pe departe cea mai mare paranoia a mea, sa ma gandesc ca sunt atat de mic in comparatie cu altceva atat de mare iar pe langa asta, atat de neimportant prin faptul ca Universul nostru reprezinta "zero virgula multi de zero si inca un numar in capat" la suta dintr-un atom in alt Univers. Poate nu ai inteles nimic... poate nu esti genul care se preocupa cu chestiile astea... dar eu inca ma gandesc: "Care e ultimul Univers, cel pus in varful scarii ierarhice, cel mai mare... si care sunt limitele lui?".

Relief Cerebral.

Ma simt foarte ok... cel mai mult, multumit cu mine ca mi-am facut blog si nu trebuie sa mai port atasat tot timpul bagajul cerebral. Deja din momentul in care le-am scris aici... pot sa le uit. La idei ma refer, si sunt destul de multe. Calotele parca dau pe afara si imi trimit semnale mai repede decat pot eu sa le transmit mai departe.

Ultimele stiri.

In seara aceasta, in jurul orei... nu se stie, GOPO a fost atacat cu bestialitate de un melc, in timp ce se afla pe o plantatie de melci de unde vroia sa cumpere, ca un bun cetatean, cativa melci pentru mancarea cunoscuta in popor ca "melcisori cu lapte". Animalul l-a atacat din senin si i-a rupt mana stanga. GOPO, luat prin surprindere, a incercat sa scape, s-a luptat cu furia dezlantuita a fiarei si intr-un final a reusit sa-l calce, cu consecinte devastatoare la nivelul "casei" melcului. Bestia se afla acum in spital si nu stim daca va supravietui. Echipa noastra de filmare a fost izgonita de la fata locului atunci cand agentii FBI au venit sa cerceteze perimetrul, avem in schimb o poza cu melcul in spital:

P.S.: Anuta... esti o scumpa.

Flori ale distrugerii.

Nu am crezut niciodata in Dumnezeu... de fapt, ba da, pana la un punct anume in viata mea... nu pot sa imi dau seama foarte clar care este acel punct. In orice caz, nu am crezut niciodata in Dumnezeu, in schimb am crezut intotdeauna intr-o forta superioara omului care a fost denumita din lipsa de explicatie si probabil de imaginatie... "Dumnezeu". Daca cineva pe linia timpului a avut puterea sa denumeasca o forta superioara, atunci imi iau libertatea de a face acelasi lucru si o sa denumesc aceasta forta, generic... Bob. Din cate pot eu sa imi imaginez in zilele mele mai "senine", lucrurile stau astfel: Bob este un junkist notoriu care are grija de un camp de ganja pe nori. In fiecare zi, Bob rupe elegant cativa mugurasi pe care si-i infige in grinder, dupa care isi ruleaza un joint mutant si se posteaza in hamac intr-un mod foarte chill contempland asupra Teoriei Drogurilor de Trecere. De fiecare data cand Bob rupe un muguras, un dezastru natural se intampla pe Pamant... un val tectonic, o tornada, un potop, un cutremur... si altele; rata de supravietuire 2%. Bob este un zeu bland, generos si milos fata de oamenii sai insa nu poate sa treaca peste dependenta sa pentru senzatia de a fi high... astfel, in consecinta el cauzeaza in mod deliberat dezastre naturale. De fiecare data cand Bob recolteaza muguri pentru a isi rula sobornicescul si apostolescul spliff mii de oameni mor, iar constiinta lui Bob devine din ce in ce mai incarcata... intr-a saptea zi, pe cand se spune ca Bob ar trebui sa se odihneasca, sub un trip generat de o mare paranoia si o cantitate considerabila de dopamina, incercand sa se separe de dependenta lui, Bob a inceput sa alerge isteric prin recolta smulgand toti mugurii si apoi plantele din radacini lasand in urma lui un covor narcotic pe care l-a suflat vantul. Evident... toti oamenii erau morti, evenimentul supranumit ca Apocalipsa sau Sfarsitul Lumii fiind de fapt o criza dementa a unui zeu junkist... forta de fapt, nu zeu, ca asa am inceput. Vorba aia: "Si s-a facut noapte, si s-a facut zi...". A trecut saptamana, iar in prima zi Bob a recreat omul cu toate trasaturile lui moderne... iar apoi s-a dat pe ketamina.

Something I can never have.

Have you ever loved? The question is... "Have I ever loved?". Thinking about what happened some time ago makes me say: "No!", or at least not until that day. Again... now with some side platter: Have you ever loved somebody so much that you would consciously let down your guard so low that you would already know at some point that you would end up getting hurt? I did, and in a sick twisted kind of way... it was the best thing that ever happened to me. Remembrance: We knew each other for quite a long time but never exchanged more that a few words... meaningless; we didn't meet very often and when we did it was short and... again... meaningless. One day we met, I kissed her out of the blue, she said "I wasn't expecting this." and I replied "Neither did I.". From that point I never stopped loving her... she never started. We would fuck and get high almost every night and lived the moment like there was no tomorrow. I didn't knew her that well at the time but I could still tell that she was emotionally unavailable... in spite of the fact that she told me she loved me... something restrained me from believing her, or if I did, I knew that it was the thrill of the moment. Then something happened, I got to know her... maybe more than she figured out I did, and something changed... I didn't call her "baby" anymore, she started to become important to me... all of my senses were invaded by her. She is everything I never was and probably never will be; she lives by rules, she has principles and most of all... a conscience, the inner sense of what is right or wrong in her conduct or motives, impelling her toward right action. It was then that I started asking myself: "Could these two totally different worlds collide in perfection?". The answer is: "No.". I still love her and probably always will... but, as fucked up as it may seem, my greatest joy would be to know that she has found someone that is good enough for her... knowing I'll never be. Again... have you ever loved someone so much that knowing she is happy with that perfect somebody else makes you feel happy?

I wanna bungee jump from a helicopter.

First blog, first post... written in the hope that nobody will ever read this... ever. Just want to remind myself once in a while some random thoughts that cross my mind. This gray matter needs leftovers from time to time. Actually I though of something today and I didn't want to forget it... this is the real reason why I'm spilling letters allover the screen right now. The journey of self-awareness starts... now: Je me sens comme je suis garé en diagonale dans un univers parallèl... Someone I know uses the following status: "Good things happen to good people.". This simple succession of simple words had my brains pounding on the pia matter like a chimp on amphetamine, and I started to wonder: "Is this true?". After some contemplation I realized that maybe PEOPLE ARE GOOD BECAUSE GOOD THINGS HAPPEN TO THEM and not the other way around. After realizing this... I started to become even more paranoid on the matter... "Would I be a good person if good things started to happen to me, or am I so scarred that I've become immune to "good" because I don't believe in it?"... "Would I recognize "good" so that I won't reject it simply because it feels new?". I wrote this thinking that when I see it all laid down I'd be able to give myself some answers but... fuck, I'm even more puzzled than when I started.