Paranoia Maxima.

Pe tine te sperie ceva? Orice ai zice sunt sigur ca da... oricine ai fi. Fricile mele sunt in numar de doua... o sa le impartasesc cu tine... oricine ai fi:
1) Eu nu visez foarte des, de fapt daca stau putin si ma gandesc visez chiar extrem de rar, dar... am visat odata, nu mai stiu exact in ce stadiu de depravare eram, urmatoarea chestie: In fata ceata, in spate ceata, sub mine ceata... in principiu peste tot ceata. In ceata respectiva se afla o sfoara de echilibristica... din aia pe care merg la inaltime piticii aia la circ si de pe care nu trebuie sa pice. Diferenta o face faptul ca ei au dedesupt o plasa de siguranta... in visul respectiv nu am avut luxul de a sti ce se afla sub mine. In orice caz, daca nu e deja evident, ma aflam pozitionat, din toate coordonatele spatio-temporare posibile, tocmai pe acea sfoara. La circ, piticii aia au un bat cu care isi tin echilibrul... ei bine, aveam si eu o chestie asemanatoare, era o bara metalica destul de lunga care avea in capete doua cupe oarecum plate... ca niste platouri mai degraba, rotunde si mari in diametru, fix ca niste farfurii de felul doi dar mai mari. Pe unul dintre acele platouri se afla un munte de sare... munte la modul... hmm... ca si forma, nu ma refer la un bloc solid de sare, din contra era chiar foarte fina. Aici incepe paranoia: Eu trebuia, nu stiu de ce si nu stiu pentru cine, sa iau fiecare fir de sare si sa il pun in platoul celalalt. Daca asta nu e destul, trebuia sa le si numar si sa imi si mentin echilibrul in tot timpul asta. Dupa ce terminam... trebuia sa fac asta iar... si iar... si iar. Cand m-am trezit a doua zi am fost cel mai fericit om in viata.
2) Asta este o chestie foarte complexa care imi ridica parul de pe maini de fiecare data cand ma gandesc la ea. Este cea mai mare paranoia a mea de la supa primordiala pana la PlayStation 12. Totul are legatura cu incapabilitatea nostra, ca si oameni, de a intelege. Eu ma gandesc foarte des: "Oare ce este Universul si ce suntem noi?". Sa zicem ca exista un Univers, iar in acest Univers se gaseste o planeta, pe aceasta planeta exista un obiect care este format din materie, materia respectiva este compusa din atomi care la randul lor se impart in cele mai elementare "piese de Lego" si anume electroni, protoni si neutroni. Gandeste-te astfel: Unul dintre acei electroni, protoni sau neutroni este Universul nostru, atat de mic comparativ cu lumea initiala incat timpul decurge asimetric... gen o secunda in Univerul initial este echivalent cu miliarde de ani asa cum ii stim noi. Acum devine si mai interesant: Cum ar fi daca si Universul initial ar fi in aceeasi situatie? Adica sa faca parte de asemenea dintr-un alt Univers mult mai mare. Totul e o lume... intr-o lume... intr-o lume. Dar nu se opreste aici, gandeste-te ca un atom nu are un singur electron, proton sau neutron, si un obiect nu are un singur atom, si o lume nu are un singur obiect. Asta e pe departe cea mai mare paranoia a mea, sa ma gandesc ca sunt atat de mic in comparatie cu altceva atat de mare iar pe langa asta, atat de neimportant prin faptul ca Universul nostru reprezinta "zero virgula multi de zero si inca un numar in capat" la suta dintr-un atom in alt Univers. Poate nu ai inteles nimic... poate nu esti genul care se preocupa cu chestiile astea... dar eu inca ma gandesc: "Care e ultimul Univers, cel pus in varful scarii ierarhice, cel mai mare... si care sunt limitele lui?".