SC Razboi Cu Realitatea SRL.

Daca as merge pe strada si m-as duce la o persona oarecare si i-as zice: "Prietene, pe tine te cheama Mihai.", si chiar l-ar cheam Mihai, ei bine... asta ar fi o coincidenta. Coincidentele sunt de mai multe feluri: minore ca atunci cand apesi butonul de la lift in acelasi timp cu tanara domnisoara care se afla langa tine, predictibile ca atunci cand doua echipe de orice sport, bune fiind ambele, termina la egalitate, stresante ca atunci cand cheltui toti banii si energia pe o tipa in club ca mai apoi sa ii vina ciclul fix cand ajungeti acasa... si asa mai departe. O intreaga varietate la care ai putea sa pui cartofi natur pe langa pentru un bufet complet de situatii care se intersecteaza. Coincidenta care m-a fortat sa scriu chestia asta e urmatoarea: Sunt foarte pretentios la dealeri, la primul semn de ars aiurea ma retrag... ceea ce e ok, e bine sa ai niste filtre puternice in domeniul asta. In momentul de fata dealerii mei sunt echivalentul magazinelor Metro, Cora sau Carrefour, nu nonstop-ul de la coltul blocului... gen, poti sa te duci la cumparaturi cu caruciorul nu cu "punga de un leu" in denumirea ei comunista. Aceste magazine au o oferta bogata: au Guiness si Chimay nu doar Ciuc si Bergenbier, au zahar cubic si brun nu doar cristale traditionale, au Provolone, Cheddar si Gouda nu doar telemea... and so on and so forth... tabelul lui Mendeleev deservind pe post de meniu. Asta se intampla pentru ca acesti oameni inteleg conceptul de Cerere-Oferta. Sa revin la coincidenta mea. Saptamana asta am fumat foarte mult... ca sa fumezi mult trebuie sa si ai mult, ceea ce este logic pentru ca nu poti sa fumezi ceea ce nu ai, ideea e ca in fiecare seara m-am intalnit cu dealer-ul meu... daca o sa fac asta destul de des cred ca o sa inceapa sa imi zica cum o mai duce pe acasa si ce supa la plic i-a mai facut persoana supranumita generic "mama". In orice caz, la un punct anume mi s-a cam luat sa fumez si parca imi treceau prin cap niste bancnote de 1 RON infasurate elegant intr-o forma primitiva de cilindru cu diametrul aproximativ egal cu cel al narilor mele, asa ca dau... cum s-ar spune... telefonul, nu orice telefon... but The Phonecall. Scurt: "Unde esti, in cat timp ne vedem?". Problema acum s-a materializat in faptul ca mai eram cu un numar de persoane care nu imi impartasesc placerile provenite din evaporare si se rezuma doar la fumat. Bine... atunci dau un al doilea "The Phonecall" catre alta persoana cu o selectie de produse mai verzi, pentru ca la mine aceste persoane sunt specializate, fiecare cu produsele lui asupra carora au exclusivitate. Acum... ca sa imi intelegi povestea... imagineaza-ti un ceas diform care trece de la ora 20:00 la ora 21:30 destul de aritmic iar pe fundal se aude piesa de la emisiunea "Stii si castigi."... adica asta . Pe la 21:30 ma intalnesc cu persoana respectiva, dam salutul initial prin care se efectueaza subtil livrarea produselor, facem putin small talk iar apoi salutul final prin care se efectueaza plata... la fel de subtil. Tranzactie completa. Fiecare cu drumul lui, cand de odata... aici se petrece coincidenta... ne intoarcem amandoi din drum si ne punem fata in fata fix ca intr-un shootout din vestul salbatic si zicem simultan: "Bai, tu (Eu)ai/(El)vrei cumva ketamina?".

Flori ale distrugerii.

Nu am crezut niciodata in Dumnezeu... de fapt, ba da, pana la un punct anume in viata mea... nu pot sa imi dau seama foarte clar care este acel punct. In orice caz, nu am crezut niciodata in Dumnezeu, in schimb am crezut intotdeauna intr-o forta superioara omului care a fost denumita din lipsa de explicatie si probabil de imaginatie... "Dumnezeu". Daca cineva pe linia timpului a avut puterea sa denumeasca o forta superioara, atunci imi iau libertatea de a face acelasi lucru si o sa denumesc aceasta forta, generic... Bob. Din cate pot eu sa imi imaginez in zilele mele mai "senine", lucrurile stau astfel: Bob este un junkist notoriu care are grija de un camp de ganja pe nori. In fiecare zi, Bob rupe elegant cativa mugurasi pe care si-i infige in grinder, dupa care isi ruleaza un joint mutant si se posteaza in hamac intr-un mod foarte chill contempland asupra Teoriei Drogurilor de Trecere. De fiecare data cand Bob rupe un muguras, un dezastru natural se intampla pe Pamant... un val tectonic, o tornada, un potop, un cutremur... si altele; rata de supravietuire 2%. Bob este un zeu bland, generos si milos fata de oamenii sai insa nu poate sa treaca peste dependenta sa pentru senzatia de a fi high... astfel, in consecinta el cauzeaza in mod deliberat dezastre naturale. De fiecare data cand Bob recolteaza muguri pentru a isi rula sobornicescul si apostolescul spliff mii de oameni mor, iar constiinta lui Bob devine din ce in ce mai incarcata... intr-a saptea zi, pe cand se spune ca Bob ar trebui sa se odihneasca, sub un trip generat de o mare paranoia si o cantitate considerabila de dopamina, incercand sa se separe de dependenta lui, Bob a inceput sa alerge isteric prin recolta smulgand toti mugurii si apoi plantele din radacini lasand in urma lui un covor narcotic pe care l-a suflat vantul. Evident... toti oamenii erau morti, evenimentul supranumit ca Apocalipsa sau Sfarsitul Lumii fiind de fapt o criza dementa a unui zeu junkist... forta de fapt, nu zeu, ca asa am inceput. Vorba aia: "Si s-a facut noapte, si s-a facut zi...". A trecut saptamana, iar in prima zi Bob a recreat omul cu toate trasaturile lui moderne... iar apoi s-a dat pe ketamina.